Bine v-am regăsit!
Ne apropiem de finalul unui an greu, poate cel mai greu pentru mulți dintre noi. Un an în care am fost forțați la multe schimbări și adaptări, la restrângerea periodică a vieții, cu toate dimensiunile ei, la spațiul casei și la virtualizarea relațiilor. Probabil am putea scrie, fiecare dintre noi, câte un roman despre această perioadă și greutățile ei. Provocarea pe care v-o lansăm însă, în prag de sărbători, este să vă alcătuiți o listă, oricât de scurtă, cu ce v-a adus bun acest an.
A noastră ar cuprinde:
Conexiunea extraordinară în familie, după etapele complicate de adaptare
Bucuria, confortul și sprijinul adus de prieteniile autentice
Mai buna apreciere și valorizare a timpului, relațiilor, naturii, muncii, lucrurilor mărunte, a vieții în general
Rezistența psihică și adaptabilitatea crescute
Creativitatea super stimulată
Plăcerea gătitului
Delectarea cu cărți, filme, muzică și artă
Sentimentul, fie și ocazional, de solidaritate cu ceilalți
Sunt câștiguri pe care ne-am dori să le păstrăm și după ce pandemia se va încheia.
RECOMANDĂRI
Luna aceasta renunțăm la obișnuitele recomandări de filme, cărți, spații sau evenimente, semnalându-vă în schimb posibile daruri de suflet pentru cei dragi, din oferta partenerilor cu care lucrăm la FLUX. Iată:
Romanele grafice, volumele de bandă desenată și cărțile ilustrate de Maria Surducan și Ileana Surducan.
Globurile minunate, bijuteriile și obiectele decorative produse de Atelierul de Murano și Vitri.
Lucrările de grafică și gravură sau decorațiunile lui Lucian Szekely-Răfan de la Atelier Concept.
Hainele pentru copii, jucăriile croșetate sau decorațiunile de sezon meșterite cu pasiune la Bippidi Design.
Cursul Trai în doi online al Școlii pentru cuplu. Sau, dacă preferați să învățați despre relații în intimitate, cartea Iubește și fii iubit(ă) a Domnicăi Petrovai.
Fotografiile lui Roxi Pop, numai bune de pus în ramă – se pot vedea pe site-ul ei, pentru printuri luați legătura direct.
Micul târg de cadouri deștepte, de-acum tradițional, al Cărturești-ului și, tot la ei, dar în premieră, un Târg de design românesc.
Cea mai frumoasă carte a anului în opinia noastră – Acqua Alta (Crossing the mirror) – Adrien m & Claire B.
Bijuteriile de autor de la Liana Jewelry.
Selecția de vinuri și orientarea în domeniu oferite de Crama noastră.
Cafeaua de specialitate, dar și aparatura și accesoriile pentru preparare de la Meron.
Pachetele cadou, cursurile și toată oferta fabuloasă a celor de la IncrEdible.
Experiențele unice oferite de prietenii noștri din Bucovina, la Casa cu cerbi.
Ateliere FLUX
Aici nu o să vă vorbim, ca de obicei, despre atelierele lunii, ci despre cele care au reprezentat vârfurile muncii noastre din acest an.
Cluburile de film pe care le-am animat din aprilie pana in iulie în două companii cu care lucrăm – pentru că au funcționat ca niște spații de întâlnire cu sens, în jurul unei pasiuni comune, dar și de descoperire, atât în materie de film, cât și de colegi.
Inițiere în arte marțiale și autoapărare – pentru că, acceptând provocarea de a vedea un antrenament ca o experiență culturală, vei descoperi că artele marțiale sunt despre încredere, claritate și depășirea propriilor limite, cu efecte minunate în toate planurile vieții.
Rezilienta emoțională în situatii de criză – pentru că nu ne-a oferit rețete facile, ci ne-a facut să ne uităm adânc la ceea ce ne-a scos din zona de confort, să înțelegem că asemenea perioade sunt acceleratori de învățare și adaptare și, nu în ultimul rând, să ne concentrăm pe ce ne-a adus bun această pandemie.
Biologia și filosofia morții – pentru că, în mijlocul anxietății produse de pandemie, am simțit că trebuie să privim în față cea mai mare frică dintre toate, să vorbim despre ea și să vedem în ce fel perspectiva biologică ne ajută să-i facem față.
Ornitologie urbană în Parcul central – pentru că trăim în preajma pasărilor, despre care știm prea puține (majoritatea dintre noi), iar descoperirea lor e o îmbogățire și umplere cu sunet și culoare a vieților noastre.
Vizită la o prisaca – pentru că a însemnat descoperirea unei alte lumi fascinante, a albinelor, cu povești despre viața și structura lor socială, dar și cu studierea amănunțită a stupilor și degustarea produselor obținute de apicultori.
Excursie la Râpa roșie – pentru că a fost un cocktail extrem de tonic de explorare, efort, descoperire, meditație și conectare, care ne-a dat energie pentru zile întregi.
Tur istoric al Clujului – pentru că a fost uimitor să ne descoperim orașul altfel decât îl știm, cu bune și rele, plăcute și mai puțin, dar plin de culoare, istorie, povești și viață.
Final de sezon
Una peste alta, poate anul acesta nu a fost atât de rău pe cât l-am perceput trăindu-l zi de zi. Am aflat lucruri despre noi și lume, ne-am adaptat și am devenit mai rezistenți. Haideți să vedem și șansa unor sărbători mai intime și interiorizate, cu prilejul cărora să ne acordăm timp pentru odihnă și răsfăț, pentru iubire și recunoștință. Și, musai, să ne gândim ce ne dorim de la noi în anul care vine.