Bine v-am regăsit!
Pentru noi, un câștig mare al ultimelor luni este o altă perspectivă asupra iernii. E iarna în care am ieșit cel mai mult: pentru a face mișcare și a ne relaxa, pentru a ne vedea cu prietenii, pentru a privi în zare etc. Ne-am plimbat atât în natură, cât și prin oraș, descoperindu-i detalii neștiute, zone cu un farmec din alte vremuri, dar și transformarea fascinantă din ultimul an (străzile refăcute din centru, noile construcții de birouri și locuințe din zona cuprinsă între piața Abator și Office Building din Mărăști). A fost o bucurie să ne redescoperim astfel orașul, cu ochi de turiști plimbăreți. Ne-am plimbat în familie, cu câinele, cu prietenii. Am învățat că putem dialoga și în mers, nu doar în jurul unei mese, dar și că la terase se poate sta, echipat corespunzător, și la –10˚C.
Pe scurt, am experimentat atât o lungire a sezonului de activități outdoor, cât și o lărgire a spectrului acestora. Și sperăm să păstrăm această nouă viziune, cu întâlniri relaxante și tonice, la finalul cărora smartwatch-urile nu mai contenesc să ne felicite pentru pașii făcuți. 😊
Recomandări
Trei filme care vorbesc, extrem de diferit, despre tumultul vieții.
The Red Turtle (2016) – o animație superbă, despre viață pur și simplu, cu etapele, provocările, descoperirile și luptele ei. Totul spus fără cuvinte, dar extrem de puternic. Și e un contrast uimitor între desenul minimalist al personajelor și senzația de realism pe care ți-o transmite filmul. Iar dacă spre final vă veți șterge lacrimile, e bine, e ca în viață, fiindcă despărțirea și tristețea vin cu acceptare și totul e așa cum trebuie să fie.
Abia așteptăm să vedem ce va mai face regizorul și animatorul olandez Michael Dudok De Wit. De văzut pe TIFF Unlimited, secțiunea EducatTIFF.
Queen of Hearts (2019) – un film pe cât de intrigant, ba chiar revoltător ca subiect, pe atât de desăvârșit ca formă. Și e un test pentru cinema (și artă în general) când poți aprecia drept „frumos” ceva ce, uman sau moral, e urât.
Urâtul e aici despre infidelitate și abuz, despre un fel de demență totală prin negare și despre cum credibilitatea (adusă de statut social și profesional) e mai importantă decât adevărul. Iar frumosul stă în felul în care e spusă povestea și e așezată camera în fiecare scenă, în arta sugestiei, scenele-metaforă, tensiunea perfect susținută de jocul actorilor sau reluarea unei scene cheie la final, pentru a fi văzută cu alți ochi de spectator. Disponibil pe TIFF Unlimited.
Corpus Christi (2019) – un film crud despre șansă și neșansă, despre buni și răi, despre mântuiți și condamnați. Și despre felul în care putem fi de o parte sau alta a acestor antinomii, în funcție de cum ne văd și ne creditează ceilalți.
Bucuroși de descoperirea regizorului polonez Jan Komasa, pe care cu siguranță îl vom urmări.
Corpus Christi se poate vedea, contra unei taxe, pe Vimeo.
Urmăriți recomandările de filme din fiecare sâmbătă pe pagina noastră de Facebook.
O bucurie cinefilă pe care o împărtășim cu voi
Unul dintre cluburile de film pe care le-am inițiat și animat în primăvara trecută într-o companie continuă și acum. Oamenii se întâlnesc din două în două săptămâni și discută despre filmele recomandate, rând pe rând, de fiecare dintre ei. Acum le privesc mai critic, zic ei, atenți nu doar la ce se întâmplă, ci și la cum e filmat, jucat, scenariu și regie. Și e o încântare să revenim de câte ori putem la acest club, un spațiu cald de descoperire, cinematografică și umană deopotrivă!
Fernando Aramburu – PATRIA
Patria e un roman extrem de interesant construit. În centru, anunțată încă din primele pagini, e o crimă. Dar felul în care e ea dezvăluită, printr-un dans complicat de pași înainte și înapoi, conturează atent și detaliat o întreagă lume – o țară a bascilor segregată de ură, în care nu doar prietenii, ci uneori și membrii familiei se pot trezi de părți diferite ale baricadei. Minunat sunt conturate cele două familii protagoniste, cu particularitățile psihologice ale fiecărui membru, cu sugerarea fină a cauzelor care i-au făcut pe fiecare să fie cum sunt. Un alt aspect care ține de viziunea proaspătă a prozatorului Fernando Aramburu e faptul că mută mereu perspectiva (uneori în același paragraf) de la un pesonaj la altul, văzând lumea prin ochii fiecăruia, vorbind cu vocile lor, trăindu-le emoțiile. În fine, romanul e excelent tradus în limba română de Marin Mălaicu-Hondrari.
Ateliere FLUX
Primul atelier din 2021 a fost cu Domnica Petrovai, despre Reziliența emoțională în situații de criză. O întâlnire interactivă, în care participanții, lucrând în echipe și apoi împărtășind în grupul mare, au trecut prin următorii pași: ce ne-a scos din zona de confort în 2020, ce am învățat în acest an și care activități/aspecte au funcționat ca ancore, ca spații de siguranță. La final ne-am gândit care ar fi abilitățile pe care am vrea să le pastrăm și fixăm în anul acesta. A rezultat o listă pe care am numit-o 10 practici pentru 2021, iar acum e entuziasmant să căutăm activități, contexte și practici care să susțină abilitățile dorite.
Săptămâna aceasta vom susține pentru prima dată într-o companie atelierul de Fotografie de familie coordonat de Roxi Pop. Suntem extrem de încântați, pentru că suntem siguri că va schimba perspectiva participanților despre ce și cum se poate fotografia acasă. Va fi un atelier practic, în care vom analiza împreună multe imagini, extrăgând o listă de aspecte demne de atenție. Și, în dorința de a sprijini pasul dintre teorie și practică, vom provoca participantii la o temă de casă, pentru două săptămâni, după care au ocazia unei noi întâlniri, în care să primească feedback pe proiectele lor.
Avem în lucru alte ateliere, pe care abia așteptăm să le aducem în realitate: de astronomie, teatru de obiect, motricitate pentru copii, discuții cu sens, tir cu arcul, plante etc.
Roxi Pop – să fotografiezi ce simți
Vă facem treptat cunoștință cu oamenii care facilitează experiențele din oferta noastră, pentru că ni se pare important să știți de ce am ales să lucrăm cu ei și în ce fel considerăm aportul lor extrem de important.
Roxi Pop este fotograf/videograf freelancer. În prezent locuiește și lucrează în Antwerpen, Belgia. Pasionată de fotografie din liceu și îndrăgostită de povești din copilărie, a făcut un master de fotojurnalism în Statele Unite.
Proiectele ei fotografice au explorat o comunitate culturală închisă din Chautauqua, viața unei femei fără locuință din Norfolk, dinamica propriei sale familii după întoarcerea acasă etc. Lumi diferite, din spații culturale foarte îndepărtate. Ceea ce unește toate aceste proiecte e perspectiva caldă, interesată de oameni și empatică. Capacitatea lui Roxi de a simți acut momentul, emoția, frumusețea și de a reuși să le capteze în imagine. Nu e ușor, nici accesibil oricui, presupune un anumit tip de prezență și o anume atitudine față de oameni, fotografie și lume.
Bucuroși să putem lucra cu Roxi, sperăm ca imaginile și perspectiva ei să „contamineze” cât mai mulți participanți la atelierele pe care le coordonează.
Trei sfaturi practice
📱 Mută icoanele (icoane!!!) rețelelor sociale pe care ai vrea să petreci mai puțin timp pe ultima pagină a ecranului de pornire al telefonului. Noi am făcut asta cu rezultate neașteptat de bune, reducând la un sfert timpul petrecut înainte (compulsiv) pe aceste aplicații!
💪 Optează pentru un cântar inteligent. Îți arată mulți parametri și te ajută în mod real să-ți controlezi zilnic alimentația, aportul de apă, cantitatea de mișcare.
🦮 Plimbă un câine, pentru că e mai mult decât mișcare fizică – un parteneriat, o conectare, o adaptare la nevoile altuia, joacă și afecțiune. Nu e musai să fie câinele tău, îți poți ajuta vecinii în vârstă sau blazați, contribuind la o viață mai bună pentru animalele lor.
Campanie
Putem crește și primi suport ca și echipă printr-un atelier de ritm și percuție?
Noi credem că da. În primul rând, e vorba de cadru – unul în care toată lumea e primită cu bunăvoință, în care nu contează urechea muzicală, simțul ritmului și alte criterii care ne-au stresat în școală. Apoi e importantă abordarea muzicii: ca artă capabilă să aducă oamenii laolaltă și să-i facă să comunice altfel (fără cuvinte, prin corp, privire și sunete). Totul e joacă, dar are o miză serioasă: să descoperim forța grupului – cât de ușor e să ții ritmul într-un grup, cât de greu e de destabilizat grupul și de ce solo-ul e excepția, ieșirea din regulă, și nu e cazul să domine.
Deci da, un atelier de ritm și percuție e o formă de descătușare personală și de conectare profundă cu ceilalți, o formă extrem de simplă, umană și eficientă de teambuilding.
Dacă vrei asemenea activități și în compania ta, vorbește-le celor care decid despre Flux Project. Mulțumim!