Ileana și Maria Surducan – Vacanța lui Nor
Când viața ta atârnă de consola de jocuri, e nasol să fii „abandonat” la bunici, într-un sat uitat de lume, și încă fără încărcător. E și o șansă de-a descoperi altfel de distracții și aventuri, mai ales dacă îți faci prieteni cu care să bați pădurea dintr-un capăt în altul. Pentru că aici, la țară, totul e magic: bunicul e solomonar, bunica însăși Muma Pădurii, iar în desișuri se-ascund balauri, zâne și zmei. Basmele invadează realitatea de secol XXl, întâlnirile sunt posibile, sensul universal. Iar în tumultul de întâmplări, Nor crește în patru săptămâni cât un Făt Frumos urban și digitalizat. Prietenia, primii fiori ai iubirii, dar și responsabilitatea sunt experimentate alături de Scai, Laci și micuța Amnar. Bogăția poveștii vine din palierele suprapuse (de exemplu cel social, fiindcă cei patru copii aparținând unor etnii și straturi sociale extrem de diferite), trimiterile subtile și valoarea educativă. Toate însă neexplicite, sugerate subtil, difuzate în acțiunea care te ține în priză de la început până la final. Iar ilustrația e absolut superbă!
Vacanța lui Nor, scrisă și desenată de Ileana și Maria Surducan, e una dintre cărțile care ne-a încântat în ultimul an. Am parcurs-o de câteva zeci de ori cu Eliza (Flux junior), fără să ne plictisim, iar acum ni se întâmplă să dialogăm în citate din carte („Tati, și eu te iubesc, da’ trebuie să respir!”, „Unde crezi că pleci, mărogel?”, „Ce faceți, piticaniilor?” etc.) O recomandăm din suflet, dar cu o atenționare. Ca poveste de culcare, e destul de lungă. Iar copii vor vrea să continuați lectura până la capăt. Și marea problemă e că și voi, părinții, veți vrea același lucru! 😊
Fernando Aramburu – PATRIA
Patria (ed. Litera, 2020) e un roman extrem de interesant construit. În centru, anunțată încă din primele pagini, e o crimă. Dar felul în care e ea dezvăluită, printr-un dans complicat de pași înainte și înapoi, conturează atent și detaliat o întreagă lume – o țară a bascilor segregată de ură, în care nu doar prietenii, ci uneori și membrii familiei se pot trezi de părți diferite ale baricadei. Minunat sunt conturate cele două familii protagoniste, cu particularitățile psihologice ale fiecărui membru, cu sugerarea fină a cauzelor care i-au făcut pe fiecare să fie cum sunt. Un alt aspect care ține de viziunea proaspătă a prozatorului Fernando Aramburu e faptul că mută mereu perspectiva (uneori în același paragraf) de la un pesonaj la altul, văzând lumea prin ochii fiecăruia, vorbind cu vocile lor, trăindu-le emoțiile. În fine, romanul e excelent tradus în limba română de Marin Mălaicu-Hondrari.
Adrien m & Claire B – ACQUA ALTA (Crossing the mirror)
Cea mai frumoasă și suprinzătoare carte pe care am văzut-o în ultimii ani vine de la duo-ul de artiști francezi Claire Bardainne and Adrien Mondot, pe care îi știam din 2017, când au adus la festivalul Clujotronic performance-ul de dans și multimedia Hakanaï.
Acqua Alta (Crossing the mirror) este o carte care spune, printr-un mix de pop-up, realitate augmentată și muzică, superb concepute și îmbinate, o poveste de dragoste și regăsire. Un teatru virtual în 10 scene, pe care-l poți deschide de câte ori vrei, pe biroul sau măsuța ta de cafea.
Pentru a vă convinge de frumusețea acestui proiect, vedeți acest video!
Cartea se poate comanda online, sau o veți putea răsfoi la mediateca Institutului Francez din Cluj, când aceasta se va redeschide pentru public (momentan este în renovare).
György Dragomán – CORUL LEILOR
Iarăși proză scurtă! Un volum care adună povestirile scrise în peste 13 ani de György Dragomán, unul dintre cei mai valoroși prozatori maghiari contemporani, autorul superbului roman Regele alb / A fejer kiraly (un must read pentru oricine a copilărit în România anilor 70-80). În Corul leilor / Oroszlánkórus, muzica e cea care leagă, peste timp, povestirile. Ascultați:
„Am ridicat capul, mi-am aţintit privirea drept în reflectoare, lumina albă m-a orbit complet, m-a orbit şi m-a îngheţat, era de parcă m-aş fi uitat într-o oglindă, mă vedeam şi ştiam că n-o să meargă, eu nu sunt decât o adolescentă diformă, cu mâini şi picioare lungi, degeaba tocurile, degeaba rochia de seară, tot un copil rămân, n-am ce căuta aici, şi atunci am închis ochii şi îndărătul pleoapelor era lumină, portocalie şi verde, am crezut că e soarele, că văd soarele ce răsare din mare ca să mă încălzească şi să mă înfierbânte, să mă atragă şi să mă tragă spre el, şi atunci am simţit că eu sunt marea şi valul e în mine şi am simţit cum buzele mi se deschid şi de undeva, din adâncurile mele, izbucneşte cântecul, nu suna prea tare, ci aşa cum trebuie, cu pasiune reţinută şi încordată, auzeam cum în spatele meu s-au pornit să cânte contrabasul şi tobele şi pianul, nu eram atentă la propria voce, nici la muzică, ci numai la faptul că publicul a amuţit brusc, de parcă ar fi uitat să respire cu toţii, şi atunci, deodată, am simţit că totul va fi bine, nu contează că am doar paisprezece ani, nu contează engleza mea proastă, contează numai ceea ce simt, contează că tot ce simt transpare în vocea mea, vibrează în ea, şi eu cânt cry me a river şi chiar dacă n-am fost încă niciodată cu adevărat îndrăgostită, şi chiar dacă n-am fost încă niciodată părăsită, şi chiar dacă nici eu n-am părăsit niciodată pe nimeni, în vocea mea tot se simte dezamăgirea dureroasă şi fără speranţă fiindcă totul s-a terminat, totul e vid şi nimic nu mai poate fi salvat, şi chiar dacă niciodată nu mi-a frânt încă nimeni inima, şi chiar dacă nici eu n-am frânt încă niciodată inima nimănui, în vocea mea tot se simt durerea şi acceptarea acestei dureri şi, totodată, iertarea şi neputinţa de a ierta ceea ce e de neiertat, da, toate astea se regăsesc în vocea mea.”
(fragment din povestirea Cry me a river, György Dragomán – Corul leilor, ed. Polirom, 2020)
Chris Anderson – TED TALKS
Ted Talks (ed. Publica, 2016) e un ghid extrem de practic și bine structurat despre știința susținerii unei prezentări, abilitate necesară tot mai multor oameni. Despre alegerea și abordarea subiectului, construirea ideilor, evitarea capcanelor, importanța firului roșu și a structurii, nevoia conectării cu publicul, rolul vulnerabilității și umorului, modurile diferite de a spune o poveste, nevoia explicării conceptelor, entuziasm, persuasiune și momente de revelație, discursuri învățate vs. discursuri libere și multe altele.
Sfaturile clare și de bun simț despre toate acestea vin de la Chris Anderson, directorul TED și cel care a dat acestor întâlniri remarcabile forma pe care o cunoaștem azi, curator și sfătuitor al invitaților, care argumentează fiecare aspect cu exemple de discursuri TED, adunate într-o listă inspirațională la finalul volumului.
Jess Walter – VIAȚA FINANCIARĂ A POEȚILOR
De mult timp n-am mai citit carte care să ne amuze cum a făcut-o Viața financiară a poeților (ed. Polirom, 2015). Iar umorul nebun al lui Jess Walter (o descoperire pentru noi) nu presupune abdicarea de la estetică sau lipsa unei tematici importante – în cazul de față, colapsul sistemului capitalist-finanțist american, cu transformarea visului național în coșmar. Excelentă și traducerea din engleză semnată de Bogdan Coșa, pe care vi-l recomandăm neapărat și ca prozator și poet.
Chimamanda Ngozi Adichie – CE SIMȚI ÎN JURUL GÂTULUI
Ce simți în jurul gâtului (ed. Black Button Books, 2019) e unul dintre cele mai bune volume de proză scurtă pe care le-am citit în ultima vreme: excelent scris, cu decupaje surprinzătoare de realitate (chiar dacă mereu aceeași, polarizată între Lagosul natal și Statele Unite) și multă intensitate.
Nigeriana Chimamanda Ngozi Adichie a fost pentru noi o descoperire minunată, așa că romanul ei Americana e pe lista scurtă a următoarelor lecturi.
Și, dacă nu o știați deja, Black Button Books e o editură de nișă cu o selecție mică, dar foarte bună de autori și titluri.