Bine v-am regăsit!
Sperăm că ați avut parte de vacanțe luminoase și calde, în care v-ați reîncărcat bateriile. Și nu e rău dacă actualul context ne-a îndemnat să ne explorăm mai mult țărișoara. La noi, august a însemnat TIFF, drumeții de weekend și o săptămână întreagă la munte, cu prieteni. Și, pentru că am avut clienți dornici să continuăm activitățile, am organizat pentru ei un atelier de shopping sustenabil, unul de pictură și un tur istoric al Clujului.
De-atunci am început să simțim toamna, cu schimbarea luminii, estomparea culorilor, fiori de răcoare diminețile și, vorba lui Brâncuși, un fel de tristețe senină. Dar, condiționați de anii de școală și de muncă în zona evenimentelor, septembrie vine întotdeauna și entuziasmul unui nou an.
Va fi al patrulea pentru FLUX și avem multe planuri de dezvoltare, dar, pentru a le putea transforma în realitate, ne concentrăm momentan pe identificarea de clienți noi. Dacă știți companii cu oameni deschiși și curioși, care credeți că ar aprecia activitățile culturale pe care le propunem ca experiențe care să-i ajute, puneți-ne în legătură!
RECOMANDĂRI
Trei filme despre copii care vă vor răscoli, punându-vă în fața unor realități crude
De ce să vedem așa ceva? Pentru că a ignora aceste aspecte nu face decât să ne slăbească, ca indivizi și ca societate. Și pentru că sunt niște reușite cinematografice remarcabile, a căror forță vine din estetica perfect acordată cu conținutul.
Loveless (2017) – lipsa de iubire și atenție e o traumă majoră și greu de vindecat, care se transmite de la o generație la alta. De Andrei Zvyagintsev, un regizor rus pe care merită să-l descoperiți.
Mommy (2014) – încercarea temerară a unei mame de a-și salva copilul adolescent de închiderea într-un sistem instituțional rigid, destinat celor „altfel”. Un film de Xavier Dolan.
System Crasher (2019) – uneori până și cele mai mari eforturi și cea mai competentă implicare pot da greș în cazul copiilor cu probleme psihice, iar a-i vedea cum se pierd e cumplit de greu. Debut în lungmetraj al regizoarei Nora Fingscheidt.
Urmăriți recomandările de filme din fiecare sâmbătă pe pagina noastră de Facebook.
TED Talks (Ghidul oficial TED pentru vorbit în public)
Un ghid extrem de practic și bine structurat despre știința susținerii unei prezentări, abilitate necesară tot mai multor oameni. Despre alegerea și abordarea subiectului, construirea ideilor, evitarea capcanelor, importanța firului roșu și a structurii, nevoia conectării cu publicul, rolul vulnerabilității și umorului, modurile diferite de a spune o poveste, nevoia explicării conceptelor, entuziasm, persuasiune și momente de revelație, discursuri învățate vs. discursuri libere și multe altele.
Sfaturile clare și de bun simț despre toate acestea vin de la Chris Anderson, directorul TED și cel care a dat acestor întâlniri remarcabile forma pe care o cunoaștem azi, curator și sfătuitor al invitaților, care argumentează fiecare aspect cu exemple de discursuri TED, adunate într-o listă inspirațională la finalul volumului.
Concentrat de DoR
Sigur ați auzit de DoR (Decât o revistă), unul dintre primele și cele mai consistente proiecte de jurnalism narativ din România. Anul acesta a împlinit 10 ani, vârstă la care spune povești într-o revistă fizică trimestrială, online, pe scenă (conferința anuală The Power of Storytelling și „spectacolul-revistă” DoRLive), în podcasturi (Pe bune), pop-up-uri și newslettere.
Unul dintre acestea din urmă e Concentrat, un newsletter de citit în 15 minute, lansat în fiecare dimineață la 6 fix către abonați. Un fel de shot sau ristretto cu teme extrem de diverse și relevante, actualizator Covid, recomandări de lectură, rezumate de articole cu link pentru cine vrea mai mult, informații din diverse domenii și sugestii de lecturi pentru fiecare moment al zilei.
Habar n-avem cum poate aduna Nicole toate astea zilnic, chiar și cu ajutorul colegilor de redacție, dar ii dorim din suflet (și egoist) să o poată ține așa multă vreme, fiindcă acest mix concentrat dă dependență.
Vă puteți abona gratuit la el pe site-ul DoR, dar sugestia noastră e să susțineți, printr-un abonament digital de 15 lei pe lună, acest proiect și această echipă minunate! Ca să-i putem citi și de-acum încolo.
Ateliere FLUX
În septembrie organizăm trei experiențe pentru companii.
Prima e o surpriză pentru beneficiari și n-o putem dezvălui aici, dar, dacă totul iese bine, o să punem o imagine în newsletterul viitor.
Avem apoi un atelier de gătit centrat pe pateuri, în care vom învăța despre delicioasele paste tartinabile (de carne, ciuperci, legume sau fructe de mare) și vom experimenta patru rețete, două preparate la cald și două la rece, păstrând ultima parte pentru sugestii de asociere și prezentare.
Iar ultima e un dialog pe tema emoțiilor între Domnica Petrovai și Alexandru Stermin, propus și moderat de Mihai. Aducem laolaltă două perspective diferite (psihologică și biologică), într-o încercare de a ne clarifica și nuanța viziunea asupra trăirilor care dau culoare și, de multe ori, sens vieților noastre.
Din octombrie reluăm și atelierele publice, așa că țineți aproape!
IncrEdible – sau despre viața așezată, în comuniune cu natura
Vă facem treptat cunoștință cu oamenii care facilitează experiențele din oferta noastră, pentru că ni se pare important să știți de ce am ales să lucrăm cu ei și în ce fel considerăm aportul lor extrem de important.
Iulia Demeter și Joaquim Rueda Pilar s-au întâlnit cu ani în urmă la un târg dintr-un sat de munte, unde au început să discute, cu denumiri în latină, despre ciupercile pe care ea le vindea (povestea e minunată, mai ales spusă de Quim, cu accentul lui iberic „de Bihor”). Și de atunci micologia e unul dintre lianții care-i țin împreună în proiectul IncrEdible, un proiect bogat și valoros, care oferă cursuri și ateliere de cules din flora spontană, ciupercărit, plante medicinale și pigmenți naturali, nutriție și gătit, educație despre mediu și multe altele.
Cu ei poți învăța să culegi, să conservi, să gătești, să grădinărești și să faci permacultură, să devii cât mai independent de magazine. Și, dincolo de asta, să trăiești în mijlocul naturii, să o înțelegi și respecți, să-ți construiești viața în armonie cu ea.
Creativi și bine informați, entuziaști și atenți la oameni, jucăuși, dar și structurați, Iulia și Quim își oferă cunoștințele laolaltă cu multă bucurie și căldură. Și nu-ți vorbesc niciodată de sus, chiar dacă nu știi nimic despre subiectul respectiv, ci de la egal la egal. Și e bine și plăcut să înveți așa.